Totul trece ca reflectat intr-o oglinda sparta ,purtat de o boare adormita care va restitui scenele fara contururile estompate,pana ce,apropiindu-se,sprijinindu-se,vor atinge deplina lor dimensiune umana.sunt amintiri de foc care trec prin fata ta ca intr-un film proiectat pe fragmente;invers,asa,invers,repede,mai repede,mereu mai repede si mai viu.
Tu nu vrei sa stii nimic.Te ascunzi!Nu vrei sa-ti amintesti nimic,dar separe ca nu prea ai noroc.Incapatanarea ta este o mana care arata lucrurile dur.O iasomie rupta pe piatra tainica.Nu te incapatana sa te ascunzi ,pentru ca oricum vei fi gasit!Pivesti in jos incontinuu.Cate lucruri s-au petrecut!Aici s-au petrecut mult prea multe lucruri.Aici s-au intamplat multe si oamenii au suferit mult mai mult decat poate sau ar trebui sa suporte un om.Aici s-a urat si s-a iubit totul. Ti-e frica de trecut?Da,ti-e frica.Se vede in ochii tai ,care dintr-un albastru marin,s-au schimbat intr-un cer innorat.
Asta e ceea ce simti.Asta!
Si fosnetul pomului langa care stai se preface in fapte evocand o singuratate linistita care a cunoscut haosul,framantarea,tipetele,furia durerii,dragostea si disperarea din trecutul tau.
Asta e ceea ce simti.Asta e!
Tacerea asta pare plina de plecari. In fiecare dintre crapaturi si zgarieturi exista viata pentru ca exista timp,clipe nascute si moarte si trecute.
Trecut!
Atingi trunchiul portocalului acru. Trunchiul a crescut dupa soare.Era mic. Iar iti amintesti de trecut.Umbrele frunzelor aluneca peste camasa ta ca niste bucati de panza neagra.Sudoarea iti curge pe obraz de parca ar fi lacrimi.
Sau poate ma insel,poate chiar sunt lacrimi!
Maine o sa-ti amintesti.Da! Si tot ca pe o parte din trecutul ce nu te lasa in pace...
