luni, 12 iulie 2010

Blestem(ată)

Vâslele se cufundară în apă. La lumina făcliilor, nu departe de noroiul malurilor, am văzut galera neagră ca o arcă a lui Noe peste care plutea blestemul. Am fost blestemată să nu mă pot indragosti de tine.În ochii mei, corabia închisă, zăvorâtă şi legată cu lanţuri ruginite, corabia-închisoare, părea asemănătoare cu prizonierii înşişi. Şi aceştia erau la fel ca mine. Le-a fost furat dreptul de a se îndrăgosti. Oribil,îngrozitor, groaznic, abominabil şi aş mai scrie încă o mie de sinonime ale acestor cuvinte, pentru a-mi arăta starea de spirit ce o am acum.Vasul mai pluti câteva minute şi dispăru. Am aruncat capetele făcliilor în apa. Au sfârâit şi s-au stins că şi cum totul s-a sfârşit.
Ohh. Dar în nici un caz nu s-a terminat. Totul abia începe. Sună ca o ameninţare. De ce dracu nu pot trece peste asta uşor şi simplu? Da-l încolo de blestem.Caut în mine acea fată care nu se teme de nimic , care nu are nici un fel de fobie dar nu o găsesc.Ori s-a ascuns foarte bine, ori nu a existat niciodată. Şi tu, tu care-mi spui că ţi-am furat inima , că te-am făcut să arzi de dorinţă,mă consideri vinovată pentru că nu te pot iubi.
Ştii ? Starea mea sufletească, provocată de hoţia de care sunt învinovăţită pe nasteptate nu mă împinge deloc la o mărturisire sinceră; dar totuşi cred că în adâncul sufletului meu există şi sentimente de ataşare , că să zic aşa.
Dar nici nu-mi amintesc că tu să fi făcut ceva ca eu să pot simţi vreo pornire de duioşie faţă de tine. Cât timp tu te bălăbăneşti ca un beţiv ... eu încerc să găsesc o soluţie să mă descotorosesc de afurisitul ăsta de blestem.
O să-mi declam răzbunarea, o să câştig până la urmă şi tu nu o să mai poţi cânta ''oda pasiunii'' alături de mine.
E noapte. Îmi îndrept ochii spre stele, gândindu-mă ce groaznic trebuie să fie pentru un om care nu poate să iubească să se uite la ele şi să nu găsească nici ajutor şi nici milă în lumina lor sclipitoare.
Poate că te voi convinge să mă ajuţi să scap de această invocare a urgiei divinităţii împotriva mea.
Dar cum ?
. . .

4 comentarii:

  1. ma uimesti din nou..pff..pop ulatho..gabituu uratelu

    RăspundețiȘtergere
  2. mda...destul de interesanttt :-?
    povestea celor doi unde ? ;))

    RăspundețiȘtergere
  3. uite ca sa vezi ca sunt baiat bun te scap eu de blestemul asta:P

    RăspundețiȘtergere
  4. cum iti vin ideile astea:-??

    RăspundețiȘtergere