Te-ai apropiat de mine.Am sarit la gatul tau sa te pup.Dar tu mi-ai intins doar mana.Mi s-a parut ciudat, dar am tacut.Am inceput sa-ti amintesc cum tot timpul te ajutam sa iesi din incurcaturi. ''Nu-i adevarat , te lasam sa faci asta ca sa fii tu mai fericita si sa te simti mai puternica''...''Ce?! Si de aceea plangeai si imi spuneai sa nu-i spum mamei tale?'' m-am gandit dar nu am avut curajul sa o spun cu voce tare pentru ca nu aveam nici cea mai mica intentie de a te face sa te simti prost.Ai spus ca vei ramane cateva zile la mine si am fost deacord.
In fiecare dimineata pe la sapte si un sfert iti luai chitara si cantai. Imi placea mult sa te ascult.Incepeam sa cred ca destinul ne-a adus din nou impreuna.Ca prieteni foarte buni, in nici un caz ceva mai mult.
M-ai intrebat cum canti.(intrebare in care dincolo de curiozitate, se desluseste orgoliul, raspunsul fiind intru-totul previzibil)
Ti-am raspuns ca ,foarte frumos, si chiar nu minteam.Imi placea.Iubeai sa fii laudat, asta iti pipera si mai mult orgoliul de provincial...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu